POEZIA DUS-ÎNTORS

Facă-se profeția mea, Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri!

 ”Fiecare visează să scrie despre sine însuși!”  Iată o frază pe care o așez în fruntea acestei anexe și care este complementară mărturisirii lui Goethe:  ”Toată arta mea nu este decât o lungă confesiune”.

  DUMNEZEU, TĂCUT CA O LACRIMĂ dovada faptului că am fost și încă exist sunt cele câteva cicatrici de pe trup și o urmă de bisturiu pe care nu mă sfiesc să v-o arăt mai am câteva femei pe care le-am uitat definitiv de fapt nici nu știu dacă le-am iubit dimineața unele mă impiedicau să văd răsăritul altele se așezau la masă și  îndepărtau locurile rămase libere nu cumva Dumnezeu să se așeze între trupurile noastre până în ziua în care am coborât în mine și m-am privit am deschis toate  ferestrele inimii imprevizibil țipătul zilei mi-a dezechilibrat pașii nu era decât o diversiune care mi-a amintit de cineva și  de toate trecerile mele prin viață Dumnezeu tăcut a o lacrimă mă privea știu că sunt vinovat de toate cele și  mai știu că sfârșitul unei vieți nu-l aduce ploaia și nici  zborul negru de deasupra în drumul meu se va pierde o urmă de om și atât...

  LA MULȚI ANI! Versurile lui Constantin Bojescu – scrise sau rostite în cunoscuta-i solemnitate pe la agapele literare – au acea ingeniozitate sclipitoare, acel ludic mereu surprinzător al poetului care viețuiește dincolo de spațiul arid, sobru și anost al trăindului cotidian. Pentru a reuși o asemenea evadare, Ticuță Bojescu și-a cultivat în timp nu doar nota de umor, ci și pe cea a poetului boem, liber, consecvent cu sine în a-și persifla fără cruțare propriul ego. Activ Florentina Toniță 23 ianuarie 2015    ·  Constantin Bojescu (n. 24 martie 1949, Botoşani) Locuind într-o poezie curată, uşor melancolică, boemul poet al Botoşanilor îşi cunoaşte pe nume, după priviri, după amintiri, fiecare vers. Al lui şi al altora. Dotat cu o capacitate fantastică de memorare, construit pe o inteligenţă nativă şi strălucitoare, Constantin Bojescu este acel personaj necesar fiecărui târg, acel poet pe care, dacă nu îl are, orice oraş şi-l inventează. Pe Constantin Bojescu s-ar putea să îl fi creat

 MONALISA Dă-mi mâna și sufletul tău Mona Lisă Și hai să fugim din muzee scorțoase Căci lumea-i afară, în carne și oase Cu soare și ploaie și flori de narcisă. De sute de ani agățată-n perete În van așteptând leonarzi să sosească Te mângâi când proștii și toți gură-cască Ticsiți ca orbeții, îți zvârl epitete. Privirea ți-e zâmbet sau ură mocnită, Cum mii de docenți se tot țin să explice, Dar ce rost au vorbe - distinse, mojice... Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită? Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum Ce plin-i de lume în carne și oase Desprinde-te astăzi din luvre scorțoase, Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.

Activ Costel Zăgan 21 martie 2014    ·  Distribuit pentru: Public Ioana Manolache 20 martie 2014    ·  RUG DE BUZUNAR Costel Zăgan Steaua şi-a luat zborul Din palma mea aprinsă Degeaba o mai cauţi pe cer Cenuşa sfidează deja paradoxul POEME INFRACŢONALE(15 iunie 1995)

 SINGUR LA COADĂ Vine războiul, poezia rămâne neterminată, paharul cu lacrimi nebăut. Salon de înfrumusețarea urâțeniei, iubirea nu mai e ieșirea la mare. Ți-a rămas inima la muzeul figurilor de ceară, stai și trăiești toată acestă viață, nu te grăbești, nu scoți niciun cuvânt din dicționar, nu te scoți nici pe tine din dicționar, stai acolo, ascuns ca un urs. Victimă a felului în care te îmbraci, nu mai citești poezii, preferând să le scrii. Când se termină berea, începe poezia; când se termină poezia nu mai rămâne nimic de regretat.

 singura dorință a poetului este să fie iubit pentru pauzele dintre cuvintele pe care nu le-a scris

  Liviu Apetroaie 11 octombrie 2021    ·  Pare absurd ca eu să mai fi trăit încă 16 ani după ascunderea lui Emil Iordache în „Casa morților” (pe care o tălmăcise eminente în limba noastră). Pare prea mult să numeri atâția ani, într-o lume în care anii sunt bine numărați de alții. Dar, vreau, nu vreau, DA, azi sunt 16 ani de când nu l-am mai întâlnit pe Emil decât în pagini de carte și în mărețe amintiri. Da, e absurd să numeri atâția ani... Chiar dacă mă repet, mai spun încă o dată versul care m-a cuprins în uitata zi de 11 octombrie 2005: 11 octombrie (cu Emil) e acelaşi drum omule am mai fost noi pe aici coboram cu vântul în față ne speriau doar clopotele ascunse în clopote de gheaţă ne prăfuiau câteva frunze parcă ne fugăreau nevestele către Casa Morţilor şi noi… ce frumos trăiam cu vântul în față prăfuiți în câteva frunze tu-mi spuneai poemele se scriu în cuvinte de-nţeles caz întunecat pe drumul ce avea să ne împartă între cei care alergau mai repede

  Corbu Daniel 16 decembrie 2021    ·  Vă propunem, din cartea apărută în aceste zile, SOLILOCVII DESPRE ARTĂ ŞI SPECTACOLUL LUMILOR, această SCRISOARE DOMNULUI DANTE (miracolul vederii adânci) Nu-mi voi ierta niciodată, Domnule Dante, greșeala de a citi prima oară din opera Dumneavoastră Infernul. M-am aruncat ca un însetat în vâltoarea acestei lecturi. Tânăr eram și simțeam instinctual apropierea de o capodoperă. Dar nu-mi pare rău, numai astfel pot da și altora un sfat. La început m-a cucerit întâlnirea cu Virgiliu și m-a entuziasmat călătoria Dumnea-voastră, ucenic învățăcel ,,nel mezzo del camin di nostra vita” cu poetul Virgiliu, celestă călăuză, în lumea de dincolo. Îi spuneți lui Virgiliu la întâlnirea provi-dențială: ,,Tu seʹ Io mio maestro e ʹI mio autore; / tu seʹ solo colui da cuʹ io tolsi / Io bello stilo che mʹ ha fatto onore” (Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie, / tu, singur, ești acel ce-a dat o viață / frumosului meu stil ce-mi e mândrie). Lecturând Infernul, am t