POEZIA DUS-ÎNTORS

 ...se situează undeva între adevăr și sens, în acel gol cosmic în care rătăcim și plângem, cum scria William Blake...(Harold Bloom)

e bine că nu toată lumea deține arme de foc între dragoste și ură stă un revolver negru cu un glonț indecis acum aș vrea să scriu despre o moarte eroică și doi îndrăgostiți fanatici despre un poem tânăr împușcat în piept în timp ce striga ”am învins” CARMEN SECERE, MON AMOUR MA TRISTESSE, 2019

MANIFEST PENTRU GLOBALIZAREA POEZIEI, 2018 îmi plac poeții pentru că sunt mai înalți decât noi când intră într-o cameră ating ceru cu fruntea lor nu le pasă de timp zilele așteaptă să-i urmeze înghesuite toate în jurul lor cuvintele se aliniază dresate se preling îndrăgostite peste frunțile lor urmându-i acolo unde merg poeții au fost condamnați la viață și după moarte

 Au început să-și finanțeze viața, scriind aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații Am scris și eu aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații Probabil Nu sunt un bun scriitor de aplicații Nu știu să mă scot la vânzare X și Z și Y au obținut rezidența. X, Z și Y sunt buni scriitori de aplicații. Peste cinci ani, într-un interviu, X, Y șI Z: ne-au recomandat pentru rezidență A și B, care sunt niște scriitori - și oameni! - minunați, cu care de altfel suntem prieteni. Așa am ajuns acolo.

 *** acum n-a mai rămas nimeni întreg - suntem ca niște vocabulare în care doar literele se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurști, fericire, unghii smulse, indiferențe. acum niște pietre de moară ne macină poftim Doamne la masă această pâine este făcută din făina oaselor noastre sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat ne-am pus la afumat cele mai intime țesuturi biologice pentru această tainică cină. venim să batem la ușa Ta întreaga specie ca o gaură neagră așteaptă - fiecare în spațiile propriilor cromozomi - - umple-o Doamne Te rugăm Doamne

  * În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate. * Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar. * Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită. * Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilo

ACCESIBIL DOAR OAMENILOR CARE NU AU NIMIC DE SPUS Ce? de ce? de unde? cum? toate aceste întrebări nu mai trăiră multă vreme un răspuns unic le seceră brusc pe câmpul de luptă unde întrebările se bătuseră cu răspunsul unic zăceau acum tone de semne de întrebare desfigurate masacrate cu sălbăticie întrebările esențiale zvâcneau încă mute amuțite făcute varză nici întrebările retorice nu avură o soartă mai bună nici întrebările minore de la care nimeni nu aștepta oricum nimic totul fusese trecut ca printr-o  uriașă mașină de tocat carne întrebările legitime întrebările mincinoase ce faci? cum merge? câmpul de bătălie unde întrebările încercaseră o ultimă  formă de rezistență deveni muzeu  accesibil doar oamenilor care nu au nimic de spus  

S d n r t p o o e 7 h 8 f t g i 0 6 2 6 4 c c g 0 2 l 6 0 9 t h t c 8 8 i f 6 0 t l h 7 2 1 f Septembre Echinocț Ziua-i egală cu moartea Moartea-i egală cu noaptea Ziua egală cu ce… Viața egală în ce… Echinocț Egaluri risipite printre unde Unde? Cum e să fi egal cu altceva? Cum e să fie echinocțiu forma ta? Echinocț Mă simt mai liber de spusa libertate Mă socotesc mai liber decât toate Echinocț …

  ADRIAN PĂUNESCU De ce nu puneţi şi pe râs impozit Şi birul progresiv pe sărăcie? De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric? Impozitaţi şi vântul ce adie! Ar fi păcat să ezitaţi în crima De-a confisca şi sângele din vine, Continuaţi prăpădul cu ardoare Şi răul ce vă face-atât de bine! Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia, Penumbra, deznădejdea şi oftatul Şi unghiile care cresc într-una, Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul. Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri, Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă, Lucraţi neiertător şi echitabil, Impozitaţi şi laptele de mamă. Dar ce fiscalitate este aia Din care nu se fură-ntreaga pâine Acestui neam ce şi-a luat maidanul De-a nu trăi în lesă ca un câine? Taxaţi sever şi strângerea de mână! Impozitaţi total telepatia! Luaţi atâtea piei câte vă place Şi desfiinţaţi prin taxe România! Ce e complicitatea asta bleagă Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii? Tot au şi ei ceva să dea ca taxă, Treziţi-le revolte şi ambiţii! Voi nu vedeţi că omul mai respiră? Cât amânaţ

 DE-AM PUTEA RESPINGE NELINIȘTEA OARBĂ liberă cândva greutatea noastră prin văi detuna înflorind ne-am iubit înainte de-a fi pe tainițele-n care se păstrează semințele de mac netreierate nevom iubi și după fraza scurtă ce am fost în miezul gravitației încoronați cu înstelarea carului cel mare semn din adâncuri de și mai departe vom lăsa să se clatine murmurătoare mările toate de-am putea respinge neliniștea oarbă apăsarea ei idolatră muguri cleioși ne înghit răsuflarea grăbită greoi cad ăn iarbă fluturii cei mai suavi după ce au dormit cu noi laolaltă pe vena albastră din tâmplele noastre unite înmuiate parcă în aer lichid frunzele trec prin noi și se sparg înghețate și când ne luăm în brațe trupurile noastre unul în altul adulmecă șuierător imponderabila greutate somnul uitat afară se destramă de cântecul privighetorii în celălalt an auzită numai pietrele între ele nu se tulbură păstrând pentru ecranele stelare priveliștea materiei în sine prăbușită  numai morții pot sta neclintiți o

 ROUA Ești în oglindă roza fără zale. În hoarde tandre pe suava piele vin fluturii de neam cu mirt să-ți spele copilăria galaxiei tale. La înălțimea lumânării mele o parte-a trupului se face seară și sufletul pe lebăda de ceară întemeiză ocna unei stele. În măduva de os în pustiire un ochi dezgheață albele petale  ca mugurii pe rădăcini natale când dă în pârgă sângele de mire. HORIA ZILIERU, MUZEUL DRAGOSTEI, 1998

 CA ȘI VOI Ca și voi ascult cântecul mierlei rănite ca și voi  am o rană pe cerul gurii ca și voi  cunosc umilința și frica, extazul și bucuria ca și voi fumez țigările fratelui mort Doar gura mea este gura dezordinii universale LUCIAN VASILIU, DINCOLO DE DISPERARE, 1995

 Durerea nu putea fi evitată. Trupul său pivota în jurul ei.

Facă-se profeția mea, Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri!

 ”Fiecare visează să scrie despre sine însuși!”  Iată o frază pe care o așez în fruntea acestei anexe și care este complementară mărturisirii lui Goethe:  ”Toată arta mea nu este decât o lungă confesiune”.