POEZIA DUS-ÎNTORS

 * Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism.                                                                                             NICOLAE MANOLESCU MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION ”Vino, i-am spus, am animale sfioase În cuștile ochilor mei, am miresme subtile În poienile celulelor, vino” i-am spus. Ea era încă pe jumătate-ngropată În marmura albă, ea încă auzea Pașii lavei prin hrubele planetei. S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi, Apoi a intrat zâmbind ușurată. ”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe, Instalația de climatizare a nervilor mei, Noul sistem de lumini, iată peștii fosforescenți, iată bazinele Cele curate ale venelor mele.” Uimită privea; încă pe trup Urme albe de marmură îi străluceau, Încă un zumzet mineral mai tremura în mâinile Ca niște gheizere subțiri. ”Asta e totul, am zis obosit, asta e totul”.

 UN TRANDAFIR ÎNVAȚĂ MATEMATICA Un trandafir învață matematica în zona-n care codrul își explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți. Un trandafir se adună și se scade doar cu sine însuși necunoscându-ne. GRIGORE GRIGURCU

  DUMNEZEU, TĂCUT CA O LACRIMĂ dovada faptului că am fost și încă exist sunt cele câteva cicatrici de pe trup și o urmă de bisturiu pe care nu mă sfiesc să v-o arăt mai am câteva femei pe care le-am uitat definitiv de fapt nici nu știu dacă le-am iubit dimineața unele mă impiedicau să văd răsăritul altele se așezau la masă și  îndepărtau locurile rămase libere nu cumva Dumnezeu să se așeze între trupurile noastre până în ziua în care am coborât în mine și m-am privit am deschis toate  ferestrele inimii imprevizibil țipătul zilei mi-a dezechilibrat pașii nu era decât o diversiune care mi-a amintit de cineva și  de toate trecerile mele prin viață Dumnezeu tăcut a o lacrimă mă privea știu că sunt vinovat de toate cele și  mai știu că sfârșitul unei vieți nu-l aduce ploaia și nici  zborul negru de deasupra în drumul meu se va pierde o urmă de om și atât...

 MONALISA Dă-mi mâna și sufletul tău Mona Lisă Și hai să fugim din muzee scorțoase Căci lumea-i afară, în carne și oase Cu soare și ploaie și flori de narcisă. De sute de ani agățată-n perete În van așteptând leonarzi să sosească Te mângâi când proștii și toți gură-cască Ticsiți ca orbeții, îți zvârl epitete. Privirea ți-e zâmbet sau ură mocnită, Cum mii de docenți se tot țin să explice, Dar ce rost au vorbe - distinse, mojice... Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită? Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum Ce plin-i de lume în carne și oase Desprinde-te astăzi din luvre scorțoase, Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.

Activ Costel Zăgan 21 martie 2014    ·  Distribuit pentru: Public Ioana Manolache 20 martie 2014    ·  RUG DE BUZUNAR Costel Zăgan Steaua şi-a luat zborul Din palma mea aprinsă Degeaba o mai cauţi pe cer Cenuşa sfidează deja paradoxul POEME INFRACŢONALE(15 iunie 1995)

 SINGUR LA COADĂ Vine războiul, poezia rămâne neterminată, paharul cu lacrimi nebăut. Salon de înfrumusețarea urâțeniei, iubirea nu mai e ieșirea la mare. Ți-a rămas inima la muzeul figurilor de ceară, stai și trăiești toată acestă viață, nu te grăbești, nu scoți niciun cuvânt din dicționar, nu te scoți nici pe tine din dicționar, stai acolo, ascuns ca un urs. Victimă a felului în care te îmbraci, nu mai citești poezii, preferând să le scrii. Când se termină berea, începe poezia; când se termină poezia nu mai rămâne nimic de regretat.

 singura dorință a poetului este să fie iubit pentru pauzele dintre cuvintele pe care nu le-a scris

 DIN CÂTE LIMITE Din câte limite se-alcătuiește trupul tău cum o floare din petalele pe care le vomită Invizibilul. BĂTRÂNII Bătrânii fin tremurători ca un reflex al becului rămas aprins în plină zi.

 ARMA DE VÂNĂTOARE atârna de umăr aripă desperecheată de număr impar era de-acolo de ziceai că nu e lighioană bătută în cuie ca o icoană pe tulpina unui stejar coaja copacului acoperise pe jumătate chipul maicii domnului și când îngerul l-a bătut pe spate complice în vis a deschis un festival de alice... judecătorul în robă l-a condamnat șapte ani de probă în anotimpul proscris ioan chiorul din merișani cum v-am zis...

  POEM DE DRAGOSTE Aveam patru sute de ani tu mi te uitai         prin cărți            s              u                r                  â                    z                      â                         n                            d DANIEL CORBU, SCRISORI CĂTRE CEI SINGURI, 2019