DANIEL IONIȚĂ

 MONALISA

Dă-mi mâna și sufletul tău Mona Lisă

Și hai să fugim din muzee scorțoase

Căci lumea-i afară, în carne și oase

Cu soare și ploaie și flori de narcisă.

De sute de ani agățată-n perete

În van așteptând leonarzi să sosească

Te mângâi când proștii și toți gură-cască

Ticsiți ca orbeții, îți zvârl epitete.

Privirea ți-e zâmbet sau ură mocnită,

Cum mii de docenți se tot țin să explice,

Dar ce rost au vorbe - distinse, mojice...

Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită?

Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum

Ce plin-i de lume în carne și oase

Desprinde-te astăzi din luvre scorțoase,

Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.