DANIEL CORBU, SCRISOARE DOMNULUI DANTE
Vă propunem, din cartea apărută în aceste zile, SOLILOCVII DESPRE ARTĂ ŞI SPECTACOLUL LUMILOR, această
SCRISOARE DOMNULUI DANTE
(miracolul vederii adânci)
Nu-mi voi ierta niciodată, Domnule Dante, greșeala de a citi prima oară din opera Dumneavoastră Infernul. M-am aruncat ca un însetat în vâltoarea acestei lecturi. Tânăr eram și simțeam instinctual apropierea de o capodoperă. Dar nu-mi pare rău, numai astfel pot da și altora un sfat.
La început m-a cucerit întâlnirea cu Virgiliu și m-a entuziasmat călătoria Dumnea-voastră, ucenic învățăcel ,,nel mezzo del camin di nostra vita” cu poetul Virgiliu, celestă călăuză, în lumea de dincolo. Îi spuneți lui Virgiliu la întâlnirea provi-dențială: ,,Tu seʹ Io mio maestro e ʹI mio autore; / tu seʹ solo colui da cuʹ io tolsi / Io bello stilo che mʹ ha fatto onore” (Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie, / tu, singur, ești acel ce-a dat o viață / frumosului meu stil ce-mi e mândrie). Lecturând Infernul, am trecut cu greu de primul cerc (mulțumiri Societății ,,Editrice internazionale” din Torino (SEI), pentru excelenta ediție ,,La Divina Commedia” din 1954, pe cere-o păstrăm încă!), unde pedeapsa pare una simplă: speranța zadarnică.
O, și cât mai aveam până la ultimul cerc, cel al trădătorilor! Opozant al literaturii horror, m-au oprit repede agitația diavolilor roșii, mlaștina puturoasă din jurul cetății Dite, îngerii apostrofând pe diavoli, Gorgonele care vroiau să vă împietrească cu privirea, Domnule Dante (ca și pe Tezeu înainte!) pentru că ați avut îndrăzneala de-a străbate viu Infernul. Apoi ereticii pedepsiți prin ardere în flăcări în gropi încinse, plânsete, dureri, furii infernale cu șerpișori în plete și vipere care le-ncingeau tâmplele, cerberul monstruos fără păr pe bărbie și gât. Iar deasupra tuturora, întrebarea ,,Che giova ne le fata dar di cozzo?” (Ce rost are să vă luptați cu soarta?)
Așa am încetat prima lectură. Și spun acum: nu-i nimic, poate că nu-i nimic rău, Domnule Dante, că nu pot realiza Infernul și că nu sunt în acord cu descrierile din Divina Commedia. Sigur, înainte de a vă scrie, m-am întrebat dacă nu greșesc spunându-vă toate astea. Dar un gând care te-a terorizat ani la rând, odată exprimat este o eliberare. Nu mi-a plăcut nici că, aflat pe cercurile Infernului, mai ales în al optulea și în al nouălea, exultați încheind câteva conturi cu oameni care v-au terorizat, v-au tracasat, v-au exilat.
Peste nu mulți ani, a urmat o nouă lectură. Dar altfel. Pentru că am înțeles, Domnule Dante, că pentru accesul la opera Dumnea-voastră, mai mult ca la a unui alt mare poet al lumii, cititorul interesat trebuie să se fi înarmat cu o cultură enciclopedică, cuprin-zând șriințele de până atunci, filosofia greacă (Platon, Aristotel și sofiștii îndeosebi), ideile teologice, precum și cu un spirit aparte.
Am descoperit la această a doua lectură că ideile estetice, referitoare la artă și sensul ei, la propria creație, la poezie, filosofie și morală pot fi găsite în toate cărțile Dumnea-voastră, de la Convivia, Vita Nuova, Le Rime, De Monarchia, până la De vulgaria eloquenzia și Divina Commedia. Și e de remarcat faptul că sunteți primul scriitor bilingv, folosind pe lângă latină și italiana. Latina doar pentru scrierile teoretice iar italiana ca limbă vorbită în spațiul său de manifestare pentru poezie. A fost dorința Dumneavoastră de poet, ca prin poezie să fiți înțeles de mai mulți, de aceea ați preferat ca scriere il volgare. Ați preferat-o chiar dacă în epocă se spunea că latina are trei mari calități: noblețea, virtutea și frumusețea.
Divina Commedia, această operă alegorică, morală, la care ați lucrat aproape douăzeci de ani, lucrată în ,,terza rima” (terțete), a fost scrisă în italiană. Receptarea ei, extra-ordinară! Iar Dumneavoastră, primul poet de limnă italiană, Somo Poeta. Și dacă citind Vita Nuova, această carte a iubirii (iubirea ideală pentru Beatrice, smulsă devreme de o moarte prematură) în 31 de sonete și canzoni, dar și 42 de comentarii în proză, am fost impresionat de cadrul personalist al gândirii Dumneavoastră, care-și provoacă emoția dar este conștientă de ea, o stăpânește, reluând Divina Commedia am avut o misterioasă siderație. Eram în fața unei construcții singulare și inhibante. Sunetul inefabilului din toate cele trei cărți ale operei este muzica ce atinge o treaptă superioară a ființei. Dacă n-ai trecut prin una sau mai multe experiențe spirituale, n-o percepi. Cum greu de perceput este și proiecția cosmică a viziunii, presărată cu atâta artă în discursul liric.
Confesiunea lirică mi s-a relevat ca meditație, cultură, nu doar stare, afect, iar la drama poetului participă tot meridianul ceresc, transformând textul liric într-un spectacol astronomic. Pe urmă, la a doua și a treia lectură, ca și în cele ce fragmentar au urmat, am urmărit cu acribie, Domnule Dante, punerea în pagină a principiului analogiei, prezent mai ales în Paradisul și Purgatoriul. Cititorul e invitat direct: ,,Imaginația ta va ajunge ușor să vadă ce am văzut eu!”
Nu vreau, Domnule Dante, să pun capăt axestei scrisori oarecum eliberatoare pentru mine, fără a vă spune că de-a lungul tuturor lecturilor, și în poeme, dar mai ales în Divina Commedia cuceritoare mi-a fost POEZIA VEDERII, poezia ochilor, cea care are o mare forță de pătrundere și este echivalentul cunoașterii. Iar contemplația artistică apare pentru a oferi emoția. Am întâlnit astfel la Dumneavoastră un mijloc de a face desă-vârșită receptarea: miracolul vederii adânci. Este cum ar spune eruditul Gallemus Aurandus, jubilatio mentis, pneuma, strigătul de jubilare, bucuria vieții veșnice. Iată: ,,Vedea / Unʹ altra storia nella roccia importe / Perchʹ io vercai Virgilio, e femmi presso, / Acciocche fosse agli ochi miei dispota.”
Nu-i nimic, poate că nu-i nimic rău, Domnule Dante, în faptul că nu pot realiza Infernul, că nu-l accept! Însă constatând asta, m-am întrebat dacă nu cumva în ADN-ul nostru de ființe terestre este înscrisă aspirația către Paradis și dacă nu este grefată rezistența noastră în Purgatoriu. Până aflăm, ne încălzim la flacăra pură a versului Dumneavoastră scris acum șapte sute de ani:
,,Lʹamor che move il sole e lʹaltre stelle”
Daniel CORBU
Comentarii
Trimiteți un comentariu