DUMNEZEU, TĂCUT CA O LACRIMĂ
dovada faptului că am fost
și încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
și o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arăt
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu știu dacă
le-am iubit
dimineața
unele
mă impiedicau să văd răsăritul
altele
se așezau la masă și
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se așeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine și m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil
țipătul zilei
mi-a dezechilibrat pașii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva și
de toate trecerile mele prin viață
Dumnezeu
tăcut a o lacrimă mă privea
știu că sunt vinovat de toate cele și
mai știu că sfârșitul unei vieți
nu-l aduce ploaia și nici
zborul negru de deasupra
în drumul meu se va pierde
o urmă de om
și atât...
Comentarii
Trimiteți un comentariu