TEODOR DUME, DUMNEZEU TĂCUT CA O LACRIMĂ, 2020

 DUMNEZEU, TĂCUT CA O LACRIMĂ

dovada faptului că am fost

și încă exist sunt

cele câteva cicatrici de pe trup

și o urmă de bisturiu pe care

nu mă sfiesc să v-o arăt

mai am câteva femei

pe care

le-am uitat definitiv

de fapt nici nu știu dacă

le-am iubit

dimineața

unele

mă impiedicau să văd răsăritul

altele

se așezau la masă și 

îndepărtau locurile rămase libere

nu cumva Dumnezeu

să se așeze între trupurile noastre

până în ziua în care

am coborât în mine și m-am privit

am deschis toate  ferestrele inimii

imprevizibil

țipătul zilei

mi-a dezechilibrat pașii

nu era decât o diversiune care

mi-a amintit de cineva și 

de toate trecerile mele prin viață

Dumnezeu

tăcut a o lacrimă mă privea

știu că sunt vinovat de toate cele și 

mai știu că sfârșitul unei vieți

nu-l aduce ploaia și nici 

zborul negru de deasupra

în drumul meu se va pierde

o urmă de om

și atât...