* Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism.
NICOLAE MANOLESCU
MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION
”Vino, i-am spus, am animale sfioase
În cuștile ochilor mei, am miresme subtile
În poienile celulelor, vino” i-am spus.
Ea era încă pe jumătate-ngropată
În marmura albă, ea încă auzea
Pașii lavei prin hrubele planetei.
S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi,
Apoi a intrat zâmbind ușurată.
”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe,
Instalația de climatizare a nervilor mei,
Noul sistem de lumini, iată peștii fosforescenți, iată bazinele
Cele curate ale venelor mele.”
Uimită privea; încă pe trup
Urme albe de marmură îi străluceau,
Încă un zumzet mineral mai tremura în mâinile
Ca niște gheizere subțiri.
”Asta e totul, am zis obosit, asta e totul”.
Cu un fel de speranță în glas, lunecând
Cu privirea pe pielea ei străvezie,
Ascultând, ascunzând cu grijă
Inima, șobolan spasmodic și cu ochii injectați.
Comentarii
Trimiteți un comentariu