ALEXANDRU MUȘINA (1 IULIE 1954 -19 IUNIE 2013)

 * Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism.

                                                                                            NICOLAE MANOLESCU

MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION

”Vino, i-am spus, am animale sfioase

În cuștile ochilor mei, am miresme subtile

În poienile celulelor, vino” i-am spus.

Ea era încă pe jumătate-ngropată

În marmura albă, ea încă auzea

Pașii lavei prin hrubele planetei.

S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi,

Apoi a intrat zâmbind ușurată.

”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe,

Instalația de climatizare a nervilor mei,

Noul sistem de lumini, iată peștii fosforescenți, iată bazinele

Cele curate ale venelor mele.”

Uimită privea; încă pe trup

Urme albe de marmură îi străluceau,

Încă un zumzet mineral mai tremura în mâinile

Ca niște gheizere subțiri.

”Asta e totul, am zis obosit, asta e totul”.

Cu un fel de speranță în glas, lunecând

Cu privirea pe pielea ei străvezie,

Ascultând, ascunzând cu grijă

Inima, șobolan spasmodic și cu ochii injectați.