Postări

ALEXANDRU MUȘINA (1 IULIE 1954 -19 IUNIE 2013)

 * Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism.                                                                                             NICOLAE MANOLESCU MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION ”Vino, i-am spus, am animale sfioase În cuștile ochilor mei, am miresme subtile În poienile celulelor, vino” i-am spus. Ea era încă pe jumătate-ngropată În marmura albă, ea încă auzea Pașii lavei prin hrubele planetei. S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi, Apoi a intrat zâmbind ușurată. ”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe, Instalația de climatizare a nervilor mei, Noul sistem de lumini, iată peștii fosforescenți, iată bazinele Cele curate ale venelor mele.” Uimită privea; încă pe trup Urme albe de marmură îi străluceau, Încă un zumzet mineral mai tremura în mâinile Ca niște gheizere subțiri. ”Asta e totul, am zis obosit, asta e totul”.

HORIA ZILIERU

 ROUA Ești în oglindă roza fără zale. În hoarde tandre pe suava piele vin fluturii de neam cu mirt să-ți spele copilăria galaxiei tale. La înălțimea lumânării mele o parte-a trupului se face seară și sufletul pe lebăda de ceară întemeiză ocna unei stele. În măduva de os în pustiire un ochi dezgheață albele petale  ca mugurii pe rădăcini natale când dă în pârgă sângele de mire. HORIA ZILIERU, MUZEUL DRAGOSTEI, 1998

LUCIAN VASILIU

 CA ȘI VOI Ca și voi ascult cântecul mierlei rănite ca și voi  am o rană pe cerul gurii ca și voi  cunosc umilința și frica, extazul și bucuria ca și voi fumez țigările fratelui mort Doar gura mea este gura dezordinii universale LUCIAN VASILIU, DINCOLO DE DISPERARE, 1995

WILLIAM GOLDING, MARTIN CEL AVID, 1956

 Durerea nu putea fi evitată. Trupul său pivota în jurul ei.

GHEORGHE GRIGURCU, UN TRANDAFIR ÎNVAȚĂ MATEMATICA, 1968

 UN TRANDAFIR ÎNVAȚĂ MATEMATICA Un trandafir învață matematica în zona-n care codrul își explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți. Un trandafir se adună și se scade doar cu sine însuși necunoscându-ne. GRIGORE GRIGURCU

ADRIAN PĂUNESCU, IUBIȚI-VĂ PE TUNURI, 1981

Facă-se profeția mea, Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri!

NICOLAE BREBAN, BUNĂVESTIRE, 1977

 ”Fiecare visează să scrie despre sine însuși!”  Iată o frază pe care o așez în fruntea acestei anexe și care este complementară mărturisirii lui Goethe:  ”Toată arta mea nu este decât o lungă confesiune”.