ALEXANDRU MUȘINA (1 IULIE 1954 -19 IUNIE 2013)
* Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism. NICOLAE MANOLESCU MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION ”Vino, i-am spus, am animale sfioase În cuștile ochilor mei, am miresme subtile În poienile celulelor, vino” i-am spus. Ea era încă pe jumătate-ngropată În marmura albă, ea încă auzea Pașii lavei prin hrubele planetei. S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi, Apoi a intrat zâmbind ușurată. ”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe, Instalația de climatizare a nervilor mei, Noul sistem de lumini, iată peștii fosforescenți, iată bazinele Cele curate ale venelor mele.” Uimită privea; încă pe trup Urme albe de marmură îi străluceau, Încă un zumzet mineral mai tremura în mâinile Ca niște gheizere subțiri. ”Asta e totul, am zis obosit, asta e totul”.