POEZIA DUS-ÎNTORS

 Durerea nu putea fi evitată. Trupul său pivota în jurul ei.

 UN TRANDAFIR ÎNVAȚĂ MATEMATICA Un trandafir învață matematica în zona-n care codrul își explică umbrele iar noi privim spectacolul uimiți. Un trandafir se adună și se scade doar cu sine însuși necunoscându-ne. GRIGORE GRIGURCU

Facă-se profeția mea, Fie o dată pentru totdeauna a tinerilor Iubirea pe tunuri!

 ”Fiecare visează să scrie despre sine însuși!”  Iată o frază pe care o așez în fruntea acestei anexe și care este complementară mărturisirii lui Goethe:  ”Toată arta mea nu este decât o lungă confesiune”.

  DUMNEZEU, TĂCUT CA O LACRIMĂ dovada faptului că am fost și încă exist sunt cele câteva cicatrici de pe trup și o urmă de bisturiu pe care nu mă sfiesc să v-o arăt mai am câteva femei pe care le-am uitat definitiv de fapt nici nu știu dacă le-am iubit dimineața unele mă impiedicau să văd răsăritul altele se așezau la masă și  îndepărtau locurile rămase libere nu cumva Dumnezeu să se așeze între trupurile noastre până în ziua în care am coborât în mine și m-am privit am deschis toate  ferestrele inimii imprevizibil țipătul zilei mi-a dezechilibrat pașii nu era decât o diversiune care mi-a amintit de cineva și  de toate trecerile mele prin viață Dumnezeu tăcut a o lacrimă mă privea știu că sunt vinovat de toate cele și  mai știu că sfârșitul unei vieți nu-l aduce ploaia și nici  zborul negru de deasupra în drumul meu se va pierde o urmă de om și atât...

  LA MULȚI ANI! Versurile lui Constantin Bojescu – scrise sau rostite în cunoscuta-i solemnitate pe la agapele literare – au acea ingeniozitate sclipitoare, acel ludic mereu surprinzător al poetului care viețuiește dincolo de spațiul arid, sobru și anost al trăindului cotidian. Pentru a reuși o asemenea evadare, Ticuță Bojescu și-a cultivat în timp nu doar nota de umor, ci și pe cea a poetului boem, liber, consecvent cu sine în a-și persifla fără cruțare propriul ego. Activ Florentina Toniță 23 ianuarie 2015    ·  Constantin Bojescu (n. 24 martie 1949, Botoşani) Locuind într-o poezie curată, uşor melancolică, boemul poet al Botoşanilor îşi cunoaşte pe nume, după priviri, după amintiri, fiecare vers. Al lui şi al altora. Dotat cu o capacitate fantastică de memorare, construit pe o inteligenţă nativă şi strălucitoare, Constantin Bojescu este acel personaj necesar fiecărui târg, acel poet pe care, dacă nu îl are, orice oraş şi-l inventează. Pe Constantin Bojescu s-ar putea să îl fi creat

 MONALISA Dă-mi mâna și sufletul tău Mona Lisă Și hai să fugim din muzee scorțoase Căci lumea-i afară, în carne și oase Cu soare și ploaie și flori de narcisă. De sute de ani agățată-n perete În van așteptând leonarzi să sosească Te mângâi când proștii și toți gură-cască Ticsiți ca orbeții, îți zvârl epitete. Privirea ți-e zâmbet sau ură mocnită, Cum mii de docenți se tot țin să explice, Dar ce rost au vorbe - distinse, mojice... Când inima ta stă-ntr-un cui răstignită? Te-aștept până-n seară, la crâșma din drum Ce plin-i de lume în carne și oase Desprinde-te astăzi din luvre scorțoase, Și mâine ne-om pierde în zarea de fum.