PRIETENUL LUMINII

 * Alexandru Mușina are mult spirit critic înainte de a avea spirit poetic. Poezia lui este lucidă, cu o notă de umor, pe care o dă întotdeauna distanța, nu lipsită de un secret sentimentalism.                                                                                             NICOLAE MANOLESCU MAELSTROM DE DUPĂ-AMIAZĂ, PYGMALION ”Vino, i-am spus, am animale sfioase În cuștile ochilor mei, am miresme subtile În poienile celulelor, vino” i-am spus. Ea era încă pe jumătate-ngropată În marmura albă, ea încă auzea Pașii lavei prin hrubele planetei. S-a sprijinit cu mâinile de umerii mei firavi, Apoi a intrat zâmbind ușurată. ”Iată, i-am spus, cămările pline de fructe, Instalația de climatizare a nervilor mei, Noul sistem de lumini, iată peștii fosfores...

 ROUA Ești în oglindă roza fără zale. În hoarde tandre pe suava piele vin fluturii de neam cu mirt să-ți spele copilăria galaxiei tale. La înălțimea lumânării mele o parte-a trupului se face seară și sufletul pe lebăda de ceară întemeiză ocna unei stele. În măduva de os în pustiire un ochi dezgheață albele petale  ca mugurii pe rădăcini natale când dă în pârgă sângele de mire. HORIA ZILIERU, MUZEUL DRAGOSTEI, 1998

 CA ȘI VOI Ca și voi ascult cântecul mierlei rănite ca și voi  am o rană pe cerul gurii ca și voi  cunosc umilința și frica, extazul și bucuria ca și voi fumez țigările fratelui mort Doar gura mea este gura dezordinii universale LUCIAN VASILIU, DINCOLO DE DISPERARE, 1995