POEZIA DUS-ÎNTORS

ACCESIBIL DOAR OAMENILOR CARE NU AU NIMIC DE SPUS Ce? de ce? de unde? cum? toate aceste întrebări nu mai trăiră multă vreme un răspuns unic le seceră brusc pe câmpul de luptă unde întrebările se bătuseră cu răspunsul unic zăceau acum tone de semne de întrebare desfigurate masacrate cu sălbăticie întrebările esențiale zvâcneau încă mute amuțite făcute varză nici întrebările retorice nu avură o soartă mai bună nici întrebările minore de la care nimeni nu aștepta oricum nimic totul fusese trecut ca printr-o  uriașă mașină de tocat carne întrebările legitime întrebările mincinoase ce faci? cum merge? câmpul de bătălie unde întrebările încercaseră o ultimă  formă de rezistență deveni muzeu  accesibil doar oamenilor care nu au nimic de spus  

  luni, 23 ianuarie 2023 LECTURĂ PERPENDICULARĂ   MIRCEA CĂRTĂRESCU, THEODOROS, 2022 * Dacă-ți faci cruce cu trei degete năclăite de sânge, mânjind cu sânge în frunte, deasupra sprâncenelor(de unde o dâră ți se scurge de-a lungul nasului negricios și coroiat pe mustața legată în partea stângă cu fir de aur, ca să picure pe dalele de malachită ale fortăreței regale), punând apoi o pată pe poalele cămății tale de atlaz atît de alb că pare auriu, și alte două pe umerii ei cu epoleți de opale, mai întâi pe dreptul, apoi pe stângul, în numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, Amin, va fi crucea ta primită? * Stamantina avea zmeu, era dincolo de orice îndoială, iar acest gând o făcea să tremure toată de o spaimă nestăpânită. * Căci știam acum cu toții că Judecata nu va pune în taler omul, cu păcatele și luminile sale, ci cartea, scrisă de noi, cu osârdie, vreme de jumătate de veac. Iar dacă ea va fi primită în ceruri, va fi apoi primită și pe pământ. *** Introducerea, miezul și înch

S d n r t p o o e 7 h 8 f t g i 0 6 2 6 4 c c g 0 2 l 6 0 9 t h t c 8 8 i f 6 0 t l h 7 2 1 f Septembre Echinocț Ziua-i egală cu moartea Moartea-i egală cu noaptea Ziua egală cu ce… Viața egală în ce… Echinocț Egaluri risipite printre unde Unde? Cum e să fi egal cu altceva? Cum e să fie echinocțiu forma ta? Echinocț Mă simt mai liber de spusa libertate Mă socotesc mai liber decât toate Echinocț …

  Radu Florescu s t S e n r d p o o f 1 t 3 1 5   h m 2 9 a 1   l 1 e 8 c 5 7 3 2 5   b 9 r 4 1 i u e a i 3 p 1 0 3 3 : e t a i 2 s 3 l    ·  AUREL DUMITRASCU Au trecut treizeci și doi de ani fără Aurel. Au trecut vieți doldora de singurătăți, timpuri greu de înțeles. Oricît m-aș ruga, oricît aș încerca să aleg, dincolo de mine, rămîn - un pumn de cuvinte amare, o biserică îngropată în os. Atunci cînd totul sfîrșeste în preajma ta, în palmele tale, în inima și sîngele tău, nimicul triumfă regal. Acum două nopți l-am visat pe Aurel. Se întorcea de pe dealurile din spatele casei... pe frunte avea o mică zgîrietură... cînd m-a văzut, m-a întrebat de unde vin... i-am răspuns zîmbind....de pe dealuri..am rîs amîndoi..în glumă i-am zis: ai grijă pe unde umbli... asta a fost tot... Supărat mi-am apăsat palmele peste ochi,pîna am simțit așchii de întuneric în degete. Un poem de Aurel Bucuria -Vin tîrziu după atîția învingători după atîtea războaie Și vă propun bucuria v-o propun aproape cu ci

  ADRIAN PĂUNESCU De ce nu puneţi şi pe râs impozit Şi birul progresiv pe sărăcie? De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric? Impozitaţi şi vântul ce adie! Ar fi păcat să ezitaţi în crima De-a confisca şi sângele din vine, Continuaţi prăpădul cu ardoare Şi răul ce vă face-atât de bine! Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia, Penumbra, deznădejdea şi oftatul Şi unghiile care cresc într-una, Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul. Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri, Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă, Lucraţi neiertător şi echitabil, Impozitaţi şi laptele de mamă. Dar ce fiscalitate este aia Din care nu se fură-ntreaga pâine Acestui neam ce şi-a luat maidanul De-a nu trăi în lesă ca un câine? Taxaţi sever şi strângerea de mână! Impozitaţi total telepatia! Luaţi atâtea piei câte vă place Şi desfiinţaţi prin taxe România! Ce e complicitatea asta bleagă Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii? Tot au şi ei ceva să dea ca taxă, Treziţi-le revolte şi ambiţii! Voi nu vedeţi că omul mai respiră? Cât amânaţ

 DE-AM PUTEA RESPINGE NELINIȘTEA OARBĂ liberă cândva greutatea noastră prin văi detuna înflorind ne-am iubit înainte de-a fi pe tainițele-n care se păstrează semințele de mac netreierate nevom iubi și după fraza scurtă ce am fost în miezul gravitației încoronați cu înstelarea carului cel mare semn din adâncuri de și mai departe vom lăsa să se clatine murmurătoare mările toate de-am putea respinge neliniștea oarbă apăsarea ei idolatră muguri cleioși ne înghit răsuflarea grăbită greoi cad ăn iarbă fluturii cei mai suavi după ce au dormit cu noi laolaltă pe vena albastră din tâmplele noastre unite înmuiate parcă în aer lichid frunzele trec prin noi și se sparg înghețate și când ne luăm în brațe trupurile noastre unul în altul adulmecă șuierător imponderabila greutate somnul uitat afară se destramă de cântecul privighetorii în celălalt an auzită numai pietrele între ele nu se tulbură păstrând pentru ecranele stelare priveliștea materiei în sine prăbușită  numai morții pot sta neclintiți o