MANIFEST PENTRU GLOBALIZAREA POEZIEI, 2018
îmi plac poeții
pentru că sunt mai înalți decât noi
când intră într-o cameră
ating ceru cu fruntea
lor nu le pasă de timp
zilele așteaptă să-i urmeze
înghesuite toate în jurul lor
cuvintele se aliniază dresate
se preling îndrăgostite peste frunțile lor
urmându-i acolo unde merg
poeții au fost condamnați la viață
și după moarte
Au început să-și finanțeze viața, scriind
aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații
Am scris și eu
aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații aplicații
Probabil
Nu sunt un bun scriitor de aplicații
Nu știu să mă scot la vânzare
X și Z și Y au obținut rezidența.
X, Z și Y sunt buni scriitori de aplicații.
Peste cinci ani, într-un interviu, X, Y șI Z: ne-au recomandat pentru rezidență A și B, care sunt niște scriitori - și oameni! - minunați, cu care de altfel suntem prieteni. Așa am ajuns acolo.
***
acum n-a mai rămas nimeni întreg -
suntem ca niște vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurști,
fericire, unghii smulse, indiferențe.
acum niște pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-am pus la afumat cele mai intime țesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la ușa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
așteaptă - fiecare în spațiile propriilor cromozomi -
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne
* În zilele noastre contrabanda cu poesie (cum se numeşte trecerea poesiei preste bariere şi fruntarii, în butoiaşe cu scrumbii, în tocuri de încălţări goale pe dinăuntru, în geamantane cu două funduri sau înghiţite de oameni plătiţi, ce-aveau să le scoaţă mai apoi prin partea din dos) s-a lăţit în toată lumea, şi cei ce se ameţesc cu fumul ei amar s-au făcut puzderie, de zac în palate şi-n bordeie cu ochii daţi peste cap, îngânând stihuri înaripate.
* Poeticii sunt răpiţi din toate ţerile şi puşi, câte douăzeci într-o subpământă, să cânte necontenit, precum canarii cu ochii crăpaţi pentru ca ghiersul să le fie mai dulce, iar oamenii tâlharilor scriu cele rostite de ei pe hârtii şi le vând la preţ de piper şi enibahar.
* Vai de poeticul care-şi face un nume: e biciuit zi şi noapte pentru ca plânsul său să fie mai jalnic şi tăria leacului de suflet să fie mai desăvârşită.
* Aşa că mor fericiţi după ce li s-au muls lapţii atât de îmbelşugaţi ai elegiilor, eglogelor, satirelor, fabulilor şi ditirambilor, ce le-aduc faima nepieritoare.
Mircea Cărtărescu în Thedoros (2022)
Adăugat de Costel Zăgan
ACCESIBIL DOAR OAMENILOR CARE NU AU NIMIC DE SPUS
Ce? de ce? de unde? cum?
toate aceste întrebări nu mai trăiră
multă vreme
un răspuns unic le seceră brusc
pe câmpul de luptă unde întrebările
se bătuseră cu răspunsul unic
zăceau acum tone de semne de
întrebare desfigurate
masacrate cu sălbăticie
întrebările esențiale zvâcneau încă
mute amuțite făcute varză
nici întrebările retorice
nu avură o soartă mai bună
nici întrebările minore
de la care nimeni nu aștepta oricum nimic
totul fusese trecut ca printr-o
uriașă mașină de tocat carne
întrebările legitime întrebările mincinoase
ce faci? cum merge?
câmpul de bătălie unde întrebările
încercaseră o ultimă formă de rezistență
deveni muzeu
accesibil doar oamenilor care nu au nimic
de spus
MIRCEA CĂRTĂRESCU, THEODOROS, 2022
