POEZIA DUS-ÎNTORS

 DIN CÂTE LIMITE Din câte limite se-alcătuiește trupul tău cum o floare din petalele pe care le vomită Invizibilul. BĂTRÂNII Bătrânii fin tremurători ca un reflex al becului rămas aprins în plină zi.

 ARMA DE VÂNĂTOARE atârna de umăr aripă desperecheată de număr impar era de-acolo de ziceai că nu e lighioană bătută în cuie ca o icoană pe tulpina unui stejar coaja copacului acoperise pe jumătate chipul maicii domnului și când îngerul l-a bătut pe spate complice în vis a deschis un festival de alice... judecătorul în robă l-a condamnat șapte ani de probă în anotimpul proscris ioan chiorul din merișani cum v-am zis...

  POEM DE DRAGOSTE Aveam patru sute de ani tu mi te uitai         prin cărți            s              u                r                  â                    z                      â                         n                            d DANIEL CORBU, SCRISORI CĂTRE CEI SINGURI, 2019  

BLITZ-UL ARTEI - Costel Zăgan: SATUL POEZIEI : Şi totuşi   satul meu   natal   nu-i doar   o   amintire   Îl simt   cum   se înalţă   pe   oasele cuvintelor   mele   de dragoste   Îl văd ...

  numai când suferi te iubești ți-e milă de tine când îți crapă țeasta de durere când și perna-i ostilă și parcă-ți mai trece când stai în picioare dar câte ore din noapte să stai în picioare și te bagi în cadă să pui și plăcere pe tine și să se concentreze mintea pe altceva și poate și să-ți treacă și-ți trece, plăcerea, dragostea neumană a apei fierbinți, mângâierea ei pe ceafă pe spate, niciun pic de mângâiere adevărată, de om dar aproape de adevăr, destul de aproape cât să-ți dilate venele-n cap și să-ți treacă, chiar dacă după ore, dimineața, și-apoi când te vezi în oglindă, c-un fes urât pe frunte și te uiți în ochii tăi noi, de copil de când nu te-ai mai văzut așa și lași buza de jos, ca un copil supărat atuncea te iubești, atuncea ți-e milă de tine și te ierți pentru tot DAN SOCIU, UAU, 2019

  Noi n-avem nevoie de o femeie bogată, căci bogăția noastră se pierde odată cu noi, căci o avem în cap - și pe asta nu ne-o poate lua nimeni. din SCRISORI 

---NOSTALGIA CULTURII--- Costel Zăgan: MIHAI EMINESCU :   Crăiasă alegându-te Îngenunchem rugându-te, Înalță-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie.