Treceți la conținutul principal

DAN SOCIU

 numai când suferi te iubești

ți-e milă de tine

când îți crapă țeasta de durere

când și perna-i ostilă

și parcă-ți mai trece

când stai în picioare

dar câte ore din noapte să stai în picioare

și te bagi în cadă să pui și plăcere pe tine

și să se concentreze mintea pe altceva

și poate și să-ți treacă

și-ți trece, plăcerea, dragostea neumană

a apei fierbinți, mângâierea ei pe ceafă

pe spate, niciun pic de mângâiere adevărată, de om

dar aproape de adevăr, destul de aproape

cât să-ți dilate venele-n cap

și să-ți treacă, chiar dacă după ore,

dimineața, și-apoi

când te vezi în oglindă, c-un fes urât pe frunte

și te uiți în ochii tăi noi, de copil

de când nu te-ai mai văzut așa

și lași buza de jos, ca un copil supărat

atuncea te iubești, atuncea ți-e milă de tine

și te ierți pentru tot


DAN SOCIU, UAU, 2019

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CĂUTÂNDU-MĂ PRIN ARTĂ

FERICIȚI CEI SĂRACI CU FERICIREA Poftim cine-și asumă riscul de-a fi trist acum când toamna pare singura șansă ăla eu ăla eu ăla eu de exemplu tu cel ca un măr înflorit ce tristețe ne propui pentru astăzi COSTEL ZĂGAN, HIPERBOLE BLITZ, 2005  

ARS MORIENDI

 Învață să mori fără profesor e șansa ta de repetat repetă numai nemuritorii noi ceilalți murim gălăgios și mediocru COSTEL ZĂGAN, HIPERBOLE BLITZ, 2005

TĂCERE BALCANICĂ

 Eminescu e de vină poezia n-are leac de durere viața-i plină s-o golim însă în veac Poezia n-are leac poezia țipă-n mine spune oare ce să fac fericirea-i doar ruine Poezia țipă-n mine de durere viața-i plină și nici moartea nu ține Eminescu e de vină Pui de înger pui de drac poezia n-are leac COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II