CRISTIAN POPESCU

 O ÎNCHEIERE (PROVIZORIE, CA ORICARE ALTA) DESPRE POEMUL (- POPESCU) NĂSCUT ȘI ”PUER-SENEX”

     Arta Popescu s-a tras definitiv din maimuță; mai are puțin și ajunge-n înger. E babă. I-au apărut deja fulgi albi, în loc de păr, la subțioară.

     Arta Popescu are cocoașă. Îngerii se așează și clocesc pe cocoașa ei, așa cum se așează și clocesc de obicei pe burta gravidă a viitoarelor mame.

     Arta Popescu, își cară în spate cocoașa, ca pe-un ou uriaș, de carne tare, bătătorită, ca pe un ou de solz, ca pe rucsacul ăla, în care își cară mamele tinere copiii mici.

     Din cocoașa ei o să mă nasc eu. O să mă nasc direct stafie. Stafia-Popescu. Făcut din aer roz și parfum de trandafir. Poemu - Popescu. Copil senil. Viril.